jac (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)JAC1, jacuri, s. n. 1. Dispozitiv, folosit mai ales în telefonia manuală, care permite, prin introducerea unei fișe, stabilirea unei legături între două linii.
2. Dispozitiv de interconectare electrică a unor magnetofoane și casetofoane. [Scris și:
jack. –
Pr. și:
geac] – Din
fr.,
engl. jack.jac (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)JAC2, jacuri, s. n. v. jaf.jac (Dicționar de neologisme, 1986)JAC s.n. (
Tehn.) Piesă de legătură la care se leagă firele unui circuit electric pe un singur ax, folosită în centralele telefonice. [Pl.
-curi. / < fr.
jack, cf. engl.
jack-knife].
jac (Marele dicționar de neologisme, 2000)JAC [GEAC]
s. n. 1. dispozitiv în centralele telefonice care permite, prin intermediul unei fișe, stabilirea legăturii între două linii. 2. dispozitiv de interconectare electrică a unor magnetofoane sau casetofoane. (< fr., engl.
jack)
jac (Dicționaru limbii românești, 1939)jac n., pl.
urĭ (po.
žak, jaf, d. mgerm.
sack, sac [
sackmann, servitor de armată, jăfuitor, de unde ung.
zsákmány, jaf, it.
saccomanno], d. lat.
saccus, sac, de unde și it.
sacco, sac, jaf, fr.
sac. V.
sac, jacă, jăcmănesc).
Est. Rar azĭ. Jaf.
jac (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)jac n. Mold. jaf:
țaraĭ în jac! AL. [Pol. JAK].
jac (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)JAC1 s. n. v. jack1.jac (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)JAC2 s. n. v. jaf.