izolator - explicat in DEX

izolator (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
IZOLATÓR, -OÁRE, izolatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care izolează, 2. S. n. Corp, material rău conducător de electricitate sau de căldură; piesă fabricată dintr-un astfel de material. care servește la izolare. – Din fr. isolateur.

izolator (Dicționar de neologisme, 1986)
IZOLATÓR, -OÁRE adj. Care izolează, dielectric. // s.n. Corp rău conducător de electricitate sau de căldură; piesă făcută dintr-un material izolant. [Pl. -oare, (s.m.) -ori. / cf. fr. isolateur, germ. Isolator].

izolator (Marele dicționar de neologisme, 2000)
IZOLATÓR¹, -OÁRE adj., s. n. (corp, material) rău conducător de electricitate sau de căldură; piesă dintr-un astfel de material. (< fr. isolateur)

izolator (Marele dicționar de neologisme, 2000)
IZOLATÓR², -OÁRE s. m. f. muncitor specializat în izolarea țevilor cu vată de sticlă sau în turnarea smoalei pe acoperișurile blocurilor și acoperirea ei cu carton pânzat. (< izola + -tor)

izolator (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
izolator, izolatori s. m. (intl.) gardian, subofițer de poliție.

izolator (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
IZOLATOR bulău, bulgăr, camera de gândire, la munte, mititica, stațiune de la munte.

izolator (Dicționaru limbii românești, 1939)
*izolatór, -oáre adj. Care izolează: sticla e un corp izolator al electricitățiĭ. S. n., pl. e. Aparat (de ordinar de porțelan smălțuit) care servește la izolarea electricitățiĭ, cum e, de ex., la sîrmele telegrafice.

izolator (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
izolatór¹ adj. m., pl. izolatóri; f. sg. și pl. izolatoáre

izolator (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
izolatór² (persoană) s. m., pl. izolatóri

izolator (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
izolatór³ (piesă) s. n., pl. izolatoáre