izoclină (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IZOCLÍNĂ, izocline, s. f. Linie care unește, pe o hartă, punctele care au aceeași înclinație magnetică. – Din
fr. isocline.izoclinăIZOCLÍNĂ s. f. v.
izoclin [în DN].
izoclină (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)izoclínă (-zo-cli-) s. f.,
g.-d. art. izoclínei; pl. izoclíneizoclină (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)IZOCLÍNĂ, izocline, s. f. Linie care unește, pe o hartă, punctele care au aceeași înclinație magnetică. — Din
fr. isocline.