izmă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÍZMĂ s. f. Plantă erbacee perenă din familia labiatelor, cu frunzele pețiolate și florile roșii-violete dispuse în spice la vârful tulpinilor sau ramurilor, întreaga plantă având un miros plăcut caracteristic; mentă (
Mentha piperita). ◊
Izmă creață = specie de izmă cu frunzele pețiolate și crețe, folosită la prepararea unor medicamente; mentă creață (
Mentha crispa).
Izma-broaștei = plantă erbacee cu frunze dințate și cu flori roz, care crește prin locurile mlăștinoase (
Mentha aquatica). –
Et. nec.izmă (Dicționaru limbii românești, 1939)ízmă f., pl.
e (ngr.
*gýosmos, dýosmos și
-on, vgr.
῾edýosmon, izmă, d.
῾edýs, plăcut, și
osmé, miros; alb.
dhĭozmă, bg.
gĭózum, gĭúzum. V.
edonizm și
osmiŭ).
Sud. Mintă.
izmă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ízmă s. f.,
g.-d. art. ízmeiizmă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)izmă f. plantă de ornament și medicală, cu miros plăcut și cu gust arzător (
Menta chrispa). [Origină necunoscută].
izmă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ÍZMĂ s. f. Plantă erbacee perenă din familia labiatelor, cu frunzele pețiolate și florile roșii-violete dispuse în spice la vârful tulpinilor sau ramurilor, întreaga plantă având un miros plăcut caracteristic; mentă
(Mentha piperita). ◊
Izmă creață = specie de izmă cu frunzele pețiolate și crețe, folosită la prepararea unor medicamente; mentă creață
(Mentha crispa). Izma-broaștei = plantă erbacee cu frunze dințate și cu flori roz, care crește prin locurile mlăștinoase
(Mentha aquatica). —
Et. nec.