izmeni (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IZMENÍ, izmenesc, vb. IV.
Refl. (
Fam.)
1. A se purta fără naturalețe, cu mofturi; a se fandosi.
2. A se uita urât, a se strâmba (la cineva), a se schimonosi, a face mutre. – Din
sl. izmĕniti „a schimba”.
izmeni (Dicționar de argou al limbii române, 2007)izmeni, izmenesc v. r. 1. a se purta fără naturalețe; a se fandosi
2. a se uita urât, a se strâmba
(la cineva), a se schimonosi
izmeni (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!izmení (a se ~) (
fam.)
vb. refl.,
ind. prez. 3
sg. se izmenéște, imperf. 3
sg. se izmeneá; conj. prez. 3
să se izmeneáscăizmeni (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)IZMENÍ, izmenesc, vb. IV.
Refl. (
Fam.)
1. A se purta fără naturalețe, cu mofturi; a se fandosi.
2. A se uita urât, a se strâmba (la cineva), a se schimonosi, a face mutre. — Din
sl. izmĕniti „a schimba”.
izmenì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)izmenì v.
1. a schimba în rău, a poci:
după ce o izmeniră astfel ISP.;
2. a scoate, a ieși din minți:
pe semne că s’a izmenit lumea ISP. [Slav. IZMĬENITI, a schimba: românește cu sensul peiorativ].