izmeni - explicat in DEX

izmeni (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
IZMENÍ, izmenesc, vb. IV. Refl. (Fam.) 1. A se purta fără naturalețe, cu mofturi; a se fandosi. 2. A se uita urât, a se strâmba (la cineva), a se schimonosi, a face mutre. – Din sl. izmĕniti „a schimba”.

izmeni (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
izmeni, izmenesc v. r. 1. a se purta fără naturalețe; a se fandosi 2. a se uita urât, a se strâmba (la cineva), a se schimonosi

izmeni (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!izmení (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se izmenéște, imperf. 3 sg. se izmeneá; conj. prez. 3 să se izmeneáscă

izmeni (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
IZMENÍ, izmenesc, vb. IV. Refl. (Fam.) 1. A se purta fără naturalețe, cu mofturi; a se fandosi. 2. A se uita urât, a se strâmba (la cineva), a se schimonosi, a face mutre. — Din sl. izmĕniti „a schimba”.

izmenì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
izmenì v. 1. a schimba în rău, a poci: după ce o izmeniră astfel ISP.; 2. a scoate, a ieși din minți: pe semne că s’a izmenit lumea ISP. [Slav. IZMĬENITI, a schimba: românește cu sensul peiorativ].