izmană (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IZMÁNĂ, izmene, s. f. (Mai ales la
pl.) Obiect de lenjerie bărbătească, acoperind corpul de la talie în jos; indispensabili, nădragi. [
Var.: (
reg.)
izmeánă s. f.] – Din
bg. izmeni.izmană (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)izmánă (izméne), s. f. – Indispensabili. –
Mr. zmeană, megl. izmeani. Sl. izmĕna „schimb” (Miklosich,
Slaw. Elem., 23; Cihac, II, 144; Tiktin; Conev 83 și 99; Densusianu,
GS, II, 316; DAR); pentru semantism,
cf. it. mutande, rom. schimburi. Cf. primeni. Sing. este rar. –
Der. izmeni, vb. (a schimba, a altera;
refl., a se schimba, a se înrăutăți;
refl., a face nazuri, a se răsfăța), din
sl. izmĕniti „a schimba”;
izmeneală (
var. înv. izmenitură),
s. f. (moft, afectare).
izmană (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)izmánă s. f.,
g.-d. art. izménei, pl. izméneizmană (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)IZMÁNĂ, izmene, s. f. (Mai ales la
pl.) Obiect de lenjerie bărbătească, asemănător pantalonului, care acoperă corpul de la talie în jos; indispensabili, nădragi. [
Var.: (
reg.)
izmeánă s. f.] — Din
bg. izmeni.