izbeliște - explicat in DEX

izbeliște (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
IZBÉLIȘTE s. f. (pop.; în expr.) (A lăsa) de izbeliște = (a lăsa) la voia întâmplării, părăsit de toți, fără supraveghere. – Izbi + suf. -eliște.

izbeliște (Dicționaru limbii românești, 1939)
*izbéliște f. (din *izvĭeliște, d. vsl. iz, lat. ex, din, și vĭeliște. V. vĭeliște). A fi, a ajunge, a rămînea de izbeliște, a fi expus tuturor vînturilor, tuturor loviturilor. În izbeliște, în loc expus loviturilor. – Și zb- și béliște.

izbeliște (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
izbéliște (pop.) s. f., g.-d. art. izbéliștii

izbeliște (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
izbeliște (de) adv. Mold. 1. părăsit de toți: satul a rămas de izbeliște; 2. fără stăpân: iepușoarele să rămâie de izbeliște CR. [Origină necunoscută].

izbeliște (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
IZBÉLIȘTE s. f. (Pop.; în expr.) (A lăsa) de izbeliște = (a lăsa) la voia întâmplării, părăsit de toți, fără supraveghere. — Izbi + suf. -eliște.