iurtă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IÚRTĂ, iurte, s. f. Locuință demontabilă, specifică pentru populațiile nomade mongole sau turcice, de formă conică (la mongoli) sau semisferică (la turci), alcătuită dintr-un schelet din zăbrele de lemn în formă de cerc, acoperit cu pâslă. – Din
rus. iurta.iurtă (Dicționar de neologisme, 1986)IÚRTĂ s.f. Colibă din pâslă, din piei etc., folosită de nomazii din Asia Centrală. [< rus.
jurta].
iurtă (Marele dicționar de neologisme, 2000)IÚRTĂ s. f. colibă din pâslă, din piei etc. folosită de nomazii din Asia Centrală. (< rus.
iurta)
iurtă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)iúrtă s. f.,
g.-d. art. iurtei; pl. iúrteiurtă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)IÚRTĂ, iurte, s. f. Locuință demontabilă, specifică populațiilor nomade mongole sau turcice, de formă conică (la mongoli) sau semisferică (la turci), alcătuită dintr-un schelet din zăbrele de lemn în formă de cerc, acoperit cu pâslă. — Din
rus. iurta.