istețime (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ISTEȚÍME, istețimi, s. f. Agerime (de minte), iscusință, pricepere, vioiciune, ingeniozitate, isteție, isteciune, perspicacitate. –
Isteț +
suf. -ime.istețime (Dicționaru limbii românești, 1939)istețíme f. (d.
isteț). Deșteptăcĭune, pricepere. – Vechĭ și
isteție și
istecĭúne.istețime (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)istețíme s. f.,
g.-d. art. istețímii; pl. istețímiistețime (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)istețime f. fineță, ingeniozitate.
istețime (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ISTEȚÍME, istețimi, s. f. Agerime (de minte), iscusință, pricepere, vioiciune, ingeniozitate, isteție, isteciune, perspicacitate. —
Isteț +
suf. -ime.