isteț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ISTÉȚ, -EÁȚĂ, isteți, -e, adj. Ager (la minte), deștept, iscusit, priceput. ♦ Vioi, sprinten. – Din
sl. istĩcĩ.isteț (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)istéț (isteáță), adj. – Ager la minte, deștept, iscusit, priceput.
Sl. istĭcĭ „inculpat”,
cf. bg. istec „reclamant”,
rus. istec „creditor” (Tiktin; DAR; Pușcariu,
Lr., 358); pentru evoluția semantică,
cf. hoț. Der. din
sl. istŭ „sigur” (Miklosich,
Slaw. Elem., 24; Miklosich,
Lexicon, 271; Cihac, II, 151), pare mai puțin probabilă. –
Der. isteție (
var. istețime, înv.,
istețeală, isteciume),
s. f. (iscusință, agerime);
isteți, vb. (a deveni isteț).
isteț (Dicționaru limbii românești, 1939)istéț, -eáță adj., pl.
ețĭ, ețe (vsl.
istĭcŭ, „făptaș, vinovat”; bg.
istec, „reclamant”, cu înț. vsl.
lĭstĭcŭ, bg.
lŭstec, „viclean”). Deștept, priceput, sagace. Adv. În mod isteț.
isteț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)istéț adj. m.,
pl. istéți; f. isteáță, pl. istéțeisteț (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)isteț a.
1. ingenios:
isteț ca un proverb EM.;
2. fin, șiret. [Bulg. ISTEȚŬ].
isteț (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ISTÉȚ, -EÁȚĂ, isteți, -e, adj. Ager (la minte), deștept, iscusit, priceput. ♦ Vioi, sprinten. — Din
sl. istĭcĭ.