isteciune(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) ISTECIÚNE,isteciuni, s. f. (Înv.) Istețime. – Isteț + suf. -ciune.
isteciune(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) isteciúne (înv.) s. f., g.-d. art. isteciúnii; pl. isteciúni
isteciune(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) ISTECIÚNE,isteciuni, s. f. (Înv.) Istețime. — Isteț + suf. -ciune.
istecĭune(Dicționaru limbii românești, 1939) istecĭúne, V. istețime.