istețime - explicat in DEX

istețime (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ISTEȚÍME, istețimi, s. f. Agerime (de minte), iscusință, pricepere, vioiciune, ingeniozitate, isteție, isteciune, perspicacitate. – Isteț + suf. -ime.

istețime (Dicționaru limbii românești, 1939)
istețíme f. (d. isteț). Deșteptăcĭune, pricepere. – Vechĭ și isteție și istecĭúne.

istețime (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
istețíme s. f., g.-d. art. istețímii; pl. istețími

istețime (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
istețime f. fineță, ingeniozitate.

istețime (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ISTEȚÍME, istețimi, s. f. Agerime (de minte), iscusință, pricepere, vioiciune, ingeniozitate, isteție, isteciune, perspicacitate. — Isteț + suf. -ime.