ispășitor - explicat in DEX

ispășitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ISPĂȘITÓR, -OÁRE, ispășitori, -oare, adj. 1. Care ispășește (o vină, o greșeală); expiator. ◊ Expr. Țap ispășitor = persoană pusă să suporte consecințele pentru greșelile altora. 2. (În credințele religioase) Care contribuie la iertarea păcatelor cuiva. Jertfă ispășitoare. – Ispăși + suf. -tor.

ispășitor (Dicționaru limbii românești, 1939)
ispășitór, -oáre adj. Care ispășește. Țap ispășitor. V. țap.

ispășitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ispășitór adj. m., pl. ispășitóri; f. sg. și pl. ispășitoáre

ispășitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ISPĂȘITÓR, -OÁRE, ispășitori, -oare, adj. 1. Care ispășește (o vină, o greșeală); expiator. ◊ Expr. Țap ispășitor = persoană pusă să suporte consecințele pentru greșelile altora. 2. (În credințele religioase) Care contribuie la iertarea păcatelor cuiva. Jertfă ispășitoare. — Ispăși + suf. -tor