ispravnic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ISPRÁVNIC, ispravnici, s. m. Dregător care aducea la îndeplinire o poruncă domnească sau (mai târziu) care conducea, ca reprezentant al domnului, un județ sau un ținut. – Din
bg. izpravnik, rus. ispravnik.ispravnic (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)isprávnic2, adj. m. (reg.) de ispravă, harnic.
ispravnic (Dicționaru limbii românești, 1939)isprávnic m. (vsl.
ispravĭnikŭ, d.
ispraviti, a conduce).
Vechĭ. Administrator. Mandatar, reprezentant. Tutor, epitrop. Moștenitor, legatar. Maĭ pe urmă, administrator de județ, prefect (ispravniciĭ eraŭ puși supt [!] marele vistier și aŭ fost introdușĭ în Țara Românească de Neculaĭ Mavrocordatu, primu domn Fanariot, în locu
căpitanilor și
judeților [!] din ainte [!], numițĭ în Moldova
pîrcălabĭ și
șoltujĭ. Așezămîntu ispravnicilor trecu apoĭ în Moldova. Șăin. I, 182). V.
boĭer, zapciŭ, pomojnic, clucer.ispravnic (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)ISPRÁVNIC (‹
bg.,
rus.)
s. m. 1. (În
sec. 15-18, în Țara Românească) Dregător care aducea la îndeplinire o poruncă domnească.
2. (În
sec. 18-19, în Moldova și Țara Românească). Dregător însărcinat cu conducerea unui județ sau a unui ținut.
ispravnic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)isprávnic s. m.,
pl. isprávniciispravnic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ispravnic m. od. (azi
iron. și
pop.) prefect, numit și
cârmuitor. [Slav. ISPRAVĬNIKŬ].
ispravnic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ISPRÁVNIC, ispravnici, s. m. Dregător care aducea la îndeplinire o poruncă domnească sau (mai târziu) care conducea, ca reprezentant al domnului, un județ sau un ținut. — Din
bg. izpravnik, rus. ispravnik.