isprăvi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ISPRĂVÍ, isprăvesc, vb. IV.
1. Tranz. și
refl. A duce sau a ajunge până la sfârșit, a face să fie sau a fi gata; a (se) termina, a (se) sfârși, a (se) mântui; a (se) înfăptui, a (se) realiza. ◊
Loc. adv. Pe isprăvite = aproape de sfârșit, pe sfârșite. ◊
Expr. (
Tranz.)
Am isprăvit! = nu mai stau de vorbă!
Isprăvește odată! = taci! termină! (
Refl.)
S-a isprăvit =
a) ai dreptate, așa e;
b) nu mai e nimic de făcut.
2. Tranz. A face să se prăpădească, să dispară. ◊
Refl. S-a isprăvit cu el. – Din
sl. ispraviti.