ispravă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ISPRÁVĂ, isprăvi, s. f. 1. Faptă, treabă, acțiune dusă (cu bine) până la capăt, îndeplinită cu succes;
p. ext. aventură. ◊
Loc. adj. De ispravă = (despre oameni) cumsecade, vrednic; (despre acțiuni) bun, remarcabil.
De nici o (sau
nici de o)
ispravă = care nu e bun de nimic, care nu inspiră încredere. ♦ (
Ir.) Poznă, năzdrăvănie.
2. Rezultat bun obținut în urma unor eforturi; succes, reușită, izbândă. ◊
Expr. Fără nici o (sau
vreo)
ispravă = fără nici un rezultat; zadarnic. – Din
sl. isprava, bg. izprava.