isprăvnicie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ISPRĂVNICÍE, isprăvnicii, s. f. 1. Funcția de ispravnic.
2. Instituție condusă de ispravnic; reședința ispravnicului. –
Ispravnic +
suf. -le.isprăvnicie (Dicționaru limbii românești, 1939)isprăvnicíe f. Funcțiunea ispravniculuĭ. Localu unde e cancelaria luĭ.
isprăvnicie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)isprăvnicíe s. f.,
art. isprăvnicía, g.-d. art. isprăvnicíei; pl. isprăvnicíi, art. isprăvnicíileisprăvnicie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)isprăvnicie f. funcțiunea sau localul ispravnicului:
ce pricină ai la isprăvnicie? AL.
isprăvnicie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ISPRĂVNICÍE, isprăvnicii, s. f. 1. Funcția de ispravnic.
2. Instituție condusă de ispravnic; reședința ispravnicului. —
Ispravnic +
suf. -ie.