ispită - explicat in DEX

ispită (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ISPÍTĂ, ispite, s. f. 1. Ceea ce exercită o mare forță de atracție; îndemn (spre rău), ademenire, tentație, seducție; p. ext. păcat. 2. (Înv.) Încercare, probă la care era supus cineva pentru a i se constata iubirea, răbdarea, credința etc. 3. (Înv.) Cercetare, examinare, studiu. 4. (Înv.) Experiență. – Din ispiti (derivat regresiv).

ispită (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
ispítă (ispíte), s. f. – 1. Cercetare, investigație, studiu, examen. – 2. Efort, sforțare. – 3. Probă, încercare, experiment. – 4. Experiență, cunoaștere directă. – 5. Ademenire, seducere, tentație. Sl. ispytĭ, cf. bg. ispit (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Miklosich, Lexicon, 267; Cihac, II, 151; DAR) sau postverbal de la ispiti (Tiktin). Toate uzurile sînt înv., cu excepția ultimului. – Der. ispiti, vb. (a căuta, a cerceta, a examina; a întreba; a spiona; a încerca, a căuta să; refl., a se încumeta, a fi tentat; a pune la încercare; a tenta, a seduce), din sl. ispitati (toate uzurile sînt înv., cu excepția ultimului); ispiteală, s. f. (probă, încercare), înv.; ispititor, adj. (ademenitor); ispitaci, adj. (capabil, iscusit), format ca iscodaci.

ispită (Dicționaru limbii românești, 1939)
ispítă f., pl. e (vsl. ispytŭ, cercetare peste tot; sîrb. ispit, examin [!]). Tentațiune, încercare. Ceĭa ce te face să cazĭ în ispită. A cădea în ispită, a nu putea să te abțiĭ de la păcat. A duce în ispită, a atrage spre păcat.

ispită (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ispítă s. f., g.-d. art. ispítei; pl. ispíte

ispită (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
ispită f. 1. îndemn spre rău: să te ferească Dumnezeu de ispită! CR.; 2. ceea ce provoacă ispita: ispitele lumii sunt multe și de tot felul OD.; 3. pl. suferințe, nenorociri: trecuse prin fel de fel de ispite și nevoi; 4. experiență, tentativă. [Slav. ISPYTŬ, cercetare].

ispită (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ISPÍTĂ, ispite, s. f. 1. Ceea ce exercită o mare forță de atracție; îndemn (spre rău), ademenire, tentație, seducție; p. ext. păcat. 2. (Înv.) Încercare, probă la care era supus cineva pentru a i se constata iubirea, răbdarea, credința etc. 3. (Înv.) Cercetare, examinare, studiu. 4. (Înv.) Experiență. — Din ispiti (derivat regresiv).