ispititor - explicat in DEX

ispititor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ISPITITÓR, -OÁRE, ispititori, -oare, adj. 1. Care ispitește; ademenitor, tentant; p. ext. fermecător. 2. (Înv.) Care cercetează, iscodește. – Ispiti + suf. -tor.

ispititor (Dicționaru limbii românești, 1939)
ispititór, -oáre adj. Care te duce (te atrage) în ispită. Cercetător, iscoditor, spion; babele-s foarte ispititoare.

ispititor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ispititór adj. m., pl. ispititóri; f. sg. și pl. ispititoáre

ispititor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
ispititor a. și m. 1. care duce în ispită: duh ispititor; 2. cercetător: își urmă ispititoarea colindă peste Olt OD.

ispititor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ISPITITÓR, -OÁRE, ispititori, -oare, adj. 1. Care ispitește; ademenitor, tentant; p. ext. fermecător. 2. (Înv.) Care cercetează, iscodește. — Ispiti + suf. -tor.