ispiti (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ISPITÍ, ispitesc, vb. IV.
Tranz. 1. A atrage (spre rău) a ademeni, a tenta, a momi. ♦
Refl. (
Înv.) A se lăsa ademenit, a cădea în ispită, a greși.
2. (
Înv.) A pune la încercare sau la o probă pe cineva sau sentimentele, caracterul cuiva.
3. (
Înv. și
pop.) A cerceta, a examina;
p. ext. a descoase.
4. (
Înv.) A constata; a descoperi, a afla. – Din
sl. ispytati.ispiti (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ispití (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. ispitésc, imperf. 3
sg. ispiteá; conj. prez. 3
să ispiteáscăispiti (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ISPITÍ, ispitesc, vb. IV.
Tranz. 1. A atrage (spre rău) a ademeni, a tenta, a momi. ♦
Refl. (
Înv.) A se lăsa ademenit, a cădea în ispită, a greși.
2. (
Înv.). A pune la încercare sau la o probă pe cineva sau sentimentele, caracterul cuiva.
3. (
Înv. și
pop.) A cerceta, a examina;
p. ext. a descoase.
4. (
Înv.) A constata; a descoperi, a afla. — Din
sl. ispytati.ispitì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ispitì v.
1. a (se) încerca:
alte cete se ispitiau a trece prin alte vaduri BĂLC.;
2. a cerceta, a supune la cercare:
filozofi să vie să ispitească cu învățăturile lor pe fiul său ISP.;
3. a afla:
Radu ispitise mai de mult că... OD. [Slav. ISPITATI, a cerceta].