ispașă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ISPÁȘĂ s. f. (
Înv.) Despăgubire, amendă plătită pentru stricăciunile făcute de vitele intrate pe un teren (cultivat) străin;
p. ext. constatarea la fața locului a acestor stricăciuni. – Din
ispăși (derivat regresiv).
ispașă (Dicționaru limbii românești, 1939)ispáșă f., pl.
e și
ășĭ (d.
ispăși; pol.
ispasz. V.
ispas). Prețuirea saŭ constatarea pagubeĭ făcute de vite în semănăturĭ saŭ a ĭerbiĭ păscute pe islazu altuĭa saŭ a jafuluĭ și devastărilor:
să facĭ ispașă (Sadov. VR. 1911, 3, 332). Banĭ p. a compensa această pagubă:
să vezĭ ce ispașă are să plătească (tot acolo, tot pag. 332). – Și
ispáșie (Mold. sud):
vine prefectu să facă ispașie stricăcĭunilor (Sp. Popescu, VR. 1909, 8, 175).
ispașă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ispáșă (
înv.)
s. f.,
art. ispáșa, g.-d. art. ispáșei; pl. ispáșeispașă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ispașă f. prețuirea pagubei făcută de vite într’o țarină:
a venit rușinat dela ispașă CR. [Pol. ispasz, pagubă făcută de vite (din slav.
ispasati, a paște)].
ispașă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ISPÁȘĂ, ispașe, s. f. (
Înv.) Despăgubire, amendă plătită pentru stricăciunile făcute de vitele intrate pe un teren (cultivat) străin;
p. ext. constatarea la fața locului a acestor stricăciuni. — Din
ispăși (derivat regresiv).