ispășitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ISPĂȘITÓR, -OÁRE, ispășitori, -oare, adj. 1. Care ispășește (o vină, o greșeală); expiator. ◊
Expr. Țap ispășitor = persoană pusă să suporte consecințele pentru greșelile altora.
2. (În credințele religioase) Care contribuie la iertarea păcatelor cuiva.
Jertfă ispășitoare. –
Ispăși +
suf. -tor.