ispășitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ISPĂȘITÓR, -OÁRE, ispășitori, -oare, adj. 1. Care ispășește (o vină, o greșeală); expiator. ◊
Expr. Țap ispășitor = persoană pusă să suporte consecințele pentru greșelile altora.
2. (În credințele religioase) Care contribuie la iertarea păcatelor cuiva.
Jertfă ispășitoare. –
Ispăși +
suf. -tor.ispășitor (Dicționaru limbii românești, 1939)ispășitór, -oáre adj. Care ispășește.
Țap ispășitor. V.
țap.ispășitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ispășitór adj. m.,
pl. ispășitóri; f. sg. și
pl. ispășitoáreispășitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ISPĂȘITÓR, -OÁRE, ispășitori, -oare, adj. 1. Care ispășește (o vină, o greșeală); expiator. ◊
Expr. Țap ispășitor = persoană pusă să suporte consecințele pentru greșelile altora.
2. (În credințele religioase) Care contribuie la iertarea păcatelor cuiva.
Jertfă ispășitoare. — Ispăși +
suf. -tor