iscălitură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ISCĂLITÚRĂ, iscălituri, s. f. Numele unei persoane scris de ea însăși pe un act oficial, pe o scrisoare, pe o chitanță etc. (pentru a le certifica); semnătură;
p. ext. felul cum iscălește cineva. –
Iscăli +
suf. -tură.iscălitură (Dicționaru limbii românești, 1939)iscălitúră f., pl.
ĭ. Semnătură, numele cuĭva scris pe ceva:
scrie scrisoarea și pune-țĭ iscălitura!iscălitură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)iscălitúră s. f.,
g.-d. art. iscălitúrii; pl. iscălitúriiscălitură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)iscălitură f. semnătură.
iscălitură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ISCĂLITÚRĂ, iscălituri, s. f. Numele unei persoane scris de ea însăși pe un act oficial, pe o scrisoare, pe o chitanță etc. (pentru a le certifica); semnătură;
p. ext. felul cum iscălește cineva. —
Iscăli +
suf. -tură.