isca (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ISCÁ, isc, vb. I.
Refl. A se naște, a lua ființă, a se ivi, a se produce, a apărea (pe neașteptate, deodată). ♦
Tranz. A face să se nască, să se ivească, a scoate la iveală, a provoca (pe neașteptate);
p. ext. a născoci, a inventa. – Din
bg. iskam. (
iska mi se).
isca (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)iscá (ísc, iscát), vb. refl. –
1. (Cu
pron. în
dat.) A se i năzări cuiva, a-i trece prin minte. –
2. A se produce, a se întîmpla, a se ivi. –
3. (
Tranz.) A produce, a provoca.
Sl. iskati „a dori”, prin intermediul
bg. iska mi se „am chef de” (Candrea; DAR;
cf. Cihac, II, 149). Este greșită părerea lui Tiktin, care pleacă de la
iască ›
*iesca „a aprinde”.
isca (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)iscá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
íscă; conj. prez. 3
să íșteiscà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)iscà v. a proveni pe neașteptate, a se manifesta dintr’odată:
se iscă ceartă între ei. [Cf. slav. ISKATI, a cerceta].
isca (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ISCÁ, isc, vb. I.
Refl. A se naște, a lua ființă, a se ivi, a se produce, a apărea (pe neașteptate, deodată). ♦
Tranz. A face să se nască, să se ivească, a scoate la iveală, a provoca (pe neașteptate);
p. ext. a născoci, a inventa. — Din
bg. iskam (iska mi se).