iod (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IOD1 s. n. Element chimic solid cu aspect de cristale lamelare, negre-cenușii, cu luciu metalic și miros pătrunzător, foarte volatil, ușor solubil în alcool, întrebuințat în medicină. ◊
Tinctură de iod = soluție de iod în alcool, folosită la dezinfectarea rănilor. – Din
fr. iode.iod (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IOD2 s. n. (
Fon.; rar) Semivocala
i, numită și „i consonantic”, notată de obicei în diverse alfabete fonetice cu
y, j sau
í; iot. – Din
fr. yod.iod (Dicționar de neologisme, 1986)IOD1 s.n. Element chimic solid din grupa halogenilor, negru-violet, foarte volatil și ușor solubil în alcool. ◊
Tinctură de iod = soluție de iod în alcool, folosită ca antiseptic și ca dezinfectant extern. [Pron.
iod. / < fr.
iode].
iod (Dicționar de neologisme, 1986)IOD2 s.n. (
Fon.; rar) Iot. [< fr.
yod].
iod (Marele dicționar de neologisme, 2000)IOD1 s. n. element chimic solid din grupa halogenilor, negru-violet, foarte volatil și ușor solubil în alcool, antiseptic și dezinfectant extern. (< fr.
iode)
iod (Marele dicționar de neologisme, 2000)IOD2 s. n. numele semivocalei i; iot. (< fr.
yod)
iod (Marele dicționar de neologisme, 2000)IOD3(O)- elem. „iod
1”. (< fr.
iod/o/-, cf.
gr. iodes, violet)
iod (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)IOD1 (‹
fr. {i}; {s}
gr. iodes „violet”)
s. n. Element chimic (J sau I,
nr. at. 53,
m. at. 126,904,
p. t. 114,5ºC,
p. f. 184,35ºC), din familia halogenilor. În stare solidă formează cristale negre; prin încălzire sublimează, formând vapori de culoare violetă. Funcționează în combinații în stările de valență 1, 3, 5 și 7. Se obține din iodați, prin reducere cu dioxid de sulf sau din ioduri, prin tratare cu clor. Este întrebuințat în medicină ca dezinfectant, sub formă de soluție alcoolică 10%, denumită
tinctură de i. Este un element constitutiv al glandei tiroide, absența lui provocând cretinismul și gușa. A fost descoperit de chimistul francez B. Courtois în 1811. ◊
I. radioactiv = izotopul
i. cu masa 131, obținut prin bombardarea telurului. Se întrebuințează pentru urmărirea mecanismului unor reacții chimice, iar în medicină pentru studiul și tratamentul unor boli ale tiroidei.
ĭod (Dicționaru limbii românești, 1939)*ĭod n. (vgr.
iódes, violet, brun, d.
íon, viorică).
Chim. Un corp simplu monovalent solid cenușiu albăstruĭ cristalizat în foĭ saŭ lame opace, cu luciŭ semimetalic. Se topește la 113°,6 și ferbe [!] la 200, dînd vaporĭ violețĭ cu densitatea de 8,7. Greutatea atomică: 127. A fost găsit de Courtois la 1811 în cenușile algelor marine numite
varech și a fost studiat adînc de Gay-Lussac și de Davy. Maĭ există în planta marină
fucus și în ficatu peșteluĭ
gádus mórrhua. E uzitat în medicină și fotografie. El albăstrește scrobeala.
iod (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)IOD2 V.
iot.