invincibil - explicat in DEX

invincibil (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
INVINCÍBIL, -Ă, invincibili, -e, adj. (Adesea fig.) Care nu poate fi învins; de nebiruit, imbatabil, neînfrânt. – Din fr. invincible, lat. invincibilis.

invincibil (Dicționar de neologisme, 1986)
INVINCÍBIL, -Ă adj. De neînvins, de nebiruit. [Cf. lat. invincibilis, fr. invincibile].

invincibil (Marele dicționar de neologisme, 2000)
INVINCÍBIL, -Ă adj. de neînvins; imbatabil. (< fr. invincible, lat. invincibilis)

invincibil (Dicționaru limbii românești, 1939)
*invincíbil, -ă adj. (lat. in-vincibilis). Care nu poate fi învins: armată invincibilă. Fig. Care nu poate fi distrus: argument invincibil. Adv. În mod invincibil.

invincibil (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
invincíbil adj. m., pl. invincíbili; f. invincíbilă, pl. invincíbile

invincibil (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
invincibil a. 1. neînvins; 2. fig. inatacabil: argument invincibil.

invincibil (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
INVINCÍBIL, -Ă, invincibili, -e, adj. (Adesea fig.) Care nu poate fi învins; de nebiruit, imbatabil, neînfrânt. — Din fr. invincible, lat. invincibilis.