inuman (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)INUMÁN, -Ă, inumani, -e, adj. Care nu este uman; neomenos, crud, feroce, neuman. ♦ Care nu este caracteristic sau propriu oamenilor;
p. ext. de proporții monstruoase. – Din
fr. inhumain, lat. inhumanus.inuman (Dicționar de neologisme, 1986)INUMÁN, -Ă adj. 1. Neomenos, nemilos, crud, feroce.
2. Care nu este caracteristic omului; (
p. ext.) de proporții neobișnuite; monstruos. [Cf. it.
inumane, lat.
inhumanus, fr.
inhumain].
inuman (Marele dicționar de neologisme, 2000)INUMÁN, -Ă adj. 1. neomenos, nemilos, crud, feroce. 2. care nu e caracteristic omului; (p. ext.) de proporții neobișnuite; monstruos. (< fr.
inhumain, lat.
inhumanus)
inuman (Dicționaru limbii românești, 1939)*inumán, -ă adj. (lat.
in-humanus). Lipsit de umanitate, neomenos, barbar:
sclavia e o instituțiune inumană. Adv. În mod inuman:
a te purta inuman cu captiviĭ.inuman (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!inumán (i-nu-/in-u-) adj. m.,
pl. inumáni; f. inumánă, pl. inumáneinuman (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)INUMÁN, -Ă, inumani, -e, adj. Care nu este uman; neomenos, crud, feroce, neuman. ♦ Care nu este caracteristic sau propriu oamenilor;
p. ext. de proporții monstruoase. — Din
fr. inhumain, lat. inhumanus.