intrare - explicat in DEX

intrare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
INTRÁRE, intrări, s. f. 1. Acțiunea de a intra și rezultatul ei; loc (special amenajat) prin care se trece din afară înăuntru; permisiune, încuviințare (de a intra²); intrat. ♦ Partea de la început a unei localități, a unei suprafețe circumscrise etc. 2. Momentul intervenției unei voci, a unui instrument sau a unor grupuri de instrumente în desfășurarea unei acțiuni muzicale. 3. Stradă mică (înfundată la un capăt); fundătură. 4. (Cont.) Valoare care se înregistrează în patrimoniul unei instituții sau întreprinderi; încasare. 5. Înregistrare a adreselor, cererilor etc. sosite la o instituție. 6. (Electron.) Punct al unui sistem sau al unui aparat prin care un semnal este introdus în acestea; input (1). 7. (Inform.) Ansamblul influențelor, informațiilor care parvin unui sistem (organism, mecanism) și răspunsul unui element sau al întregului sistem la acestea; input (2). [Var.: (pop.) întráre s. f.] – V. intra.

intrare (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
intrare, intrări s. f. (reed.) modul în care un minor proaspăt internat într-un institut de reeducare încearcă să se impună, mai ales prin forță, în fața colegilor de detenție.

intrare (Dicționaru limbii românești, 1939)
intráre f. Acțiunea de a intra: intrarea în această sală e oprită. Acțiunea de a intra triunfal [!]: intrarea unuĭ învingător într´un oraș. Locu pe unde se intră: l-am întîlnit la intrarea teatruluĭ. Vestibul, tindă: a-țĭ lăsa galoșiĭ la intrare. Stradă mică spre o grădină (ca spre Cișmigiŭ, în București). Dreptu de a intra, de a asista: a avea intrarea liberă la teatru. Primele mîncărĭ servite la prînz și considerate ca început al prînzuluĭ (fr. entrée). Fig. Debut, introducere: acest artist șĭ-a făcut o intrare strălucită în lume. Intrarea în biserică (a Maĭciĭ Domnuluĭ), o sărbătoare ortodoxă la 21 Novembre [!] (Ovidenia). – În nord întrare.

intrare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
intráre s. f., g.-d. art. intrắrii; pl. intrắri

intrare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
intrare f. 1. acțiunea de a intra: intrare în funcțiune; 2. Intrarea în biserică (a Maicii Domnului), sărbătoare ce cade la 21 Noemvrie; 3. locul pe unde se intră: poarta intrării; 4. dreptul de a intra undeva: are intrare liberă la teatru.

intrare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
INTRÁRE, intrări, s. f. 1. Acțiunea de a intra și rezultatul ei; loc (special amenajat) prin care se trece din afară înăuntru; permisiune, încuviințare (de a intra²); intrat. ♦ Partea de la început a unei localități, a unei suprafețe circumscrise etc. 2. Momentul intervenției unei voci, a unui instrument sau a unor grupuri de instrumente în desfășurarea unei acțiuni muzicale. 3. Stradă mică (înfundată la un capăt); fundătură. 4. (Cont.) Valoare care se înregistrează în patrimoniul unei instituții sau întreprinderi; încasare. 5. Înregistrare a adreselor, cererilor etc. sosite la o instituție. 6. (Electron.) Punct al unui sistem sau al unui aparat prin care un semnal este introdus în acestea; input (1). 7. (Inform.) Ansamblul influențelor, informațiilor care parvin unui sistem (organism, mecanism) și răspunsul unui element sau al întregului sistem la acestea; input (2). [Var.: (pop.) întráre s. f.] — V. intra².