intransigent - explicat in DEX

intransigent (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
INTRANSIGÉNT, -Ă, intransigenți, -te, adj. Care nu se abate de la o anumită linie adoptată, care nu acceptă concilieri sau compromisuri; incoruptibil. V. neînduplecat. – Din fr. intransigeant.

intransigent (Dicționar de neologisme, 1986)
INTRANSIGÉNT, -Ă adj. Neînduplecat, necruțător, incoruptibil. [Cf. fr. intransigeant, it. intransigente].

intransigent (Marele dicționar de neologisme, 2000)
INTRANSIGÉNT, -Ă adj. care nu admite să facă concesii, compromisuri; neînduplecat; incoruptibil. (< fr. intransigeant, it. intransigente)

intransigent (Dicționaru limbii românești, 1939)
*intransigént, -ă adj. (d. transigent). Care nu transige: partid politic intransigent.

intransigent (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
intransigént adj. m., pl. intransigénți; f. intransigéntă, pl. intransigénte

intransigent (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
intransigent a. și m. care nu face nici o concesiune.

intransigent (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
INTRANSIGÉNT, -Ă, intransigenți, -te, adj. Care nu se abate de la o anumită linie adoptată, care nu acceptă concilieri sau compromisuri; incoruptibil. — Din fr. intransigeant.