întovărăși (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNTOVĂRĂȘÍ, întovărășesc, vb. IV.
1. Tranz. A însoți, a acompania pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc. ♦ (Despre fenomene, evenimente) A avea loc simultan cu..., a apărea concomitent cu...
2. Refl. recipr. A se împrieteni.
3. Refl. recipr. A face tovărășie; a se asocia cu cineva, a se însoți. –
În + tovarăș.