întorsătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNTORSĂTÚRĂ, întorsături, s. f. 1. Cotitură, curbă (a unui drum, a unei ape); Întorsură (
1), cot (
I 2). ♦
Fig. Schimbare esențială în mersul, în dezvoltarea unei întâmplări; curs nou, înfățișare nouă.
2. Fig. (Rar) Întorsură (
2).
3. Fig. Fel de a așeza cuvintele, propozițiile într-o frază. –
Întors2 +
suf. -ătură.