intima (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)INTIMÁ, intimez, vb. I.
Tranz. (
Jur.)
1. A notifica, a face cunoscut, a pune în vedere.
2. A chema în judecată, a cita în fața unei instanțe superioare. – Din
fr. intimer, lat. intimare.intima (Dicționar de neologisme, 1986)INTIMÁ vb. I. tr. 1. A pune în vedere (ceva), a notifica cu autoritate.
2. (
Jur.) A chema în judecată, a cita în fața unei jurisdicții superioare. [< lat.
intimare, cf. fr.
intimer].
intima (Marele dicționar de neologisme, 2000)INTIMÁ vb. tr. 1. a pune în vedere (ceva), a notifica cu autoritate. 2. (jur.) a chema în judecată, a cita în fața unei jurisdicții superioare. (< fr.
intimer, lat.
intimare)
intima (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)intimá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
intimeázăintimà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)intimà v.
1. a declara cu autoritate:
a intima un ordin; 2. a cita înaintea unei Curți de apel.
intima (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)INTIMÁ, intimez, vb. I.
Tranz. (
Jur.)
1. A notifica, a face cunoscut, a pune în vedere.
2. A chema în judecată, a cita în fața unei instanțe superioare. — Din
fr. intimer, lat. intimare.