intim (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÍNTIM, -Ă, intimi, -e, adj. 1. Care constituie partea esențială, profundă, a unui lucru, a unei probleme etc.; lăuntric. ♦
Fig. Strâns, apropiat.
Contactul intim dintre două limbi. 2. (Despre oameni; adesea substantivat) Legat de cineva printr-o prietenie strânsă, prin relații foarte apropiate. ♦ (Despre relațiile dintre oameni) Familiar, apropiat, prietenos, afectuos, cordial.
3. Care se referă la viața particulară sau familială a cuiva; personal, secret. ♦ Caracteristic unui mediu restrâns, unui cadru limitat, familial; care are loc într-un cadru restrâns. [
Acc. și;
intím] – Din
fr. intime, lat. intimus.intim (Dicționar de neologisme, 1986)ÍNTIM, -Ă adj. 1. Esențial, profund (într-un lucru, într-o problemă etc.); lăuntric. ♦ (
Fig.) Strâns, apropiat.
2. (
Despre unele sentimente) Puternic, tare profund.
3. Legat prin prietenie puternică, prin sentimente puternice. //
s.m. Prieten bun, de aproape; confident.
4. Care se referă la viața particulară sau familială a cuiva; personal, secret. [< fr.
intime, cf. lat.
intimus].
intim (Marele dicționar de neologisme, 2000)ÍNTIM / INTÍM, -Ă adj. 1. care constituie esența unui lucru; lăuntric. ◊ (fig.) strâns, apropiat. 2. (despre sentimente) puternic, profund. 3. (despre oameni; și s. m.) legat printr-o afecțiune puternică, profundă. ◊ familiar, prietenos, cordial. ◊ referitor la sentimentele de dragoste, erotic; sexual. 4. referitor la viața particulară sau familiară a cuiva. ◊ care are loc într-un cadru restrâns. (< fr.
intime, lat.
intimus)
intim (Dicționaru limbii românești, 1939)*íntim, -ă adj. (lat.
intimus, superlativu luĭ
intra. V.
interior). Cel maĭ din ăuntru [!], care face esența unuĭ lucru:
natura intimă a uneĭ ființe. Din fundu sufletuluĭ, adînc:
convingere intimă. Care se petrece în familie saŭ între amicĭ, familiar [!]:
conversațiune intimă. Familiar, de aproape:
amic intim. Secretar intim, care are toată încrederea șefuluĭ luĭ. Adv. În mod intim:
ĭ-am văzut vorbind intim. – Fals
intím (după fr.).
intim (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)íntim/intím adj. m.,
pl. íntimi/intími; f. íntimă/intímă, pl. íntime/intímeintim (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)intim a.
1. care e cel mai dinăuntru, cel mai esențial:
natura intimă a unui lucru; 2. care e în fundul sufletului:
convingere intimă; 3. care se petrece în interiorul unei case, al unei familii:
conversațiune intimă; 4. pentru care avem o vie afecțiune:
amic intim.intim (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ÍNTIM, -Ă, intimi, -e, adj. 1. Care constituie partea esențială, profundă, a unui lucru, a unei probleme etc.; lăuntric. ♦
Fig. Strâns, apropiat.
Contactul intim dintre două limbi. 2. (Despre oameni; adesea substantivat) Legat de cineva printr-o prietenie strânsă, prin relații foarte apropiate. ♦ (Despre relațiile dintre oameni) Familiar, apropiat, prietenos, afectuos, cordial.
3. Care se referă la viața particulară sau familială a cuiva; personal, secret. ♦ Caracteristic unui mediu restrâns, unui cadru limitat, familial; care are loc într-un cadru restrâns. [
Acc. și:
intím] — Din
fr. intime, lat. intimus.