interstițiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)INTERSTÍȚIU, interstiții, s. n. Spațiu (gol) situat între părțile unui corp sau ale unui sistem de corpuri aflate unul lângă altul pe o anumită porțiune din suprafața lor, fără a se atinge; luft. – Din
fr. interstice, lat. interstitium.interstițiu (Dicționar de neologisme, 1986)INTERSTÍȚIU s.n. Interval, spațiu intermediar. ♦ Spațiul liber dintre două piese ale aceluiași sistem. [Pron.
-țiu. / cf. fr.
interstice, it.
interstizio, lat.
interstitium].
interstițiu (Marele dicționar de neologisme, 2000)INTERSTÍȚIU s. n. interval, spațiu liber între două corpuri, între două părți ale unui tot. (< fr.
interstice, lat.
interstitium)
interstițiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)interstíțiu [
țiu pron. țiu]
s. n.,
art. interstíțiul; pl. interstíții, art. interstíțiile (-ți-i-)interstițiu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)interstițiu n. mic interval de timp, mic spațiu gol.
interstițiu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)INTERSTÍȚIU, interstiții, s. n. Spațiu (gol) situat între părțile unui corp sau ale unui sistem de corpuri aflate unul lângă altul pe o anumită porțiune din suprafața lor, fără a se atinge; luft. — Din
fr. interstice, lat. interstitium.interstițiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)*interstíțiŭ m. (lat.
inter-stitium, d.
inter, între, și
sistere, a opri, d.
stare, a sta. V.
armi-stițiŭ). Interval, loc gol foarte mic:
apa curge pin [!] interstițiile stîncilor.