intersecție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)INTERSÉCȚIE, intersecții, s. f. 1. Loc unde se încrucișează două drumuri; întretăiere.
2. (
Mat.) Mulțimea punctelor comune a două linii, a două suprafețe ori volume; totalitatea elementelor comune a două mulțimi. – Din
fr. intersection, lat. intersectio.intersecție (Dicționar de neologisme, 1986)INTERSÉCȚIE s.f. Întretăiere; punct, loc de întretăiere. ♦ Loc de întâlnire sau de încrucișare a două sau mai multor drumuri publice, indiferent de unghiurile pe care le fac axele lor. ♦ (
Mat.) Punctele comune a două linii, suprafețe, corpuri etc. [Gen.
-iei, var.
intersecțiune s.f. / cf. fr.
intersection, lat.
intersectio].
intersecție (Marele dicționar de neologisme, 2000)INTERSÉCȚIE s. f. 1. încrucișare de drumuri publice; întretăiere. 2. (mat.) mulțimea punctelor comune a două linii, suprafețe, corpuri etc. ◊ operație care asociază la două sau mai multe mulțimi date mulțimea elementelor comune tuturor mulțimilor date. (< fr.
intersection, lat.
intersectio)
intersecție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)intersécție (-ți-e) s. f.,
art. intersécția (-ți-a), g.-d. art. intersécției; pl. intersécții, art. intersécțiile (-ți-i-)intersecție (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)INTERSÉCȚIE, intersecții, s. f. 1. Loc unde se încrucișează două drumuri; întretăiere.
2. (
Mat.) Mulțimea punctelor comune a două linii, a două suprafețe ori volume; totalitatea elementelor comune a două mulțimi. — Din
fr. intersection, lat. intersectio.