interogativ - explicat in DEX

interogativ (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
INTEROGATÍV, -Ă, interogativi, -e, adj. Care exprimă o întrebare; întrebător. – Din fr. interrogatif.

interogativ (Dicționar de neologisme, 1986)
INTEROGATÍV, -Ă adj. Care exprimă o întrebare; întrebător. ◊ Propoziție interogativă (și s.f.) = propoziție prin care se formulează direct sau se reproduce o întrebare. [Cf. lat. interrogativus, fr. interrogatif].

interogativ (Marele dicționar de neologisme, 2000)
INTEROGATÍV, -Ă adj. care exprimă o întrebare. (< fr. interrogatif, lat. interrogativus)

interogativ (Dicționaru limbii românești, 1939)
*interogatív, -ă adj. (lat. inter-rogativus. V. pre-rogativă). Gram. Care arată întrebarea, de întrebare: propozițiune interogativă, gest interogativ. Adv. În mod interogativ: a privi interogativ.

interogativ (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
interogatív adj. m., pl. interogatívi; f. interogatívă, pl. interogatíve

interogativ (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
interogativ a. ce arată o întrebare: semn interogativ.

interogativ (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
INTEROGATÍV, -Ă, interogativi, -e, adj. Care exprimă o întrebare; întrebător. — Din fr. interrogatif.