intenție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)INTÉNȚIE, intenții, s. f. Dorință, gând de a face, de a întreprinde ceva; proiect, plan. ◊
Loc. adv. Cu intenție = intenționat, înadins.
Fără intenție = involuntar, fără să vrea. ◊
Loc. conj. Cu intenția să... (sau,
loc. prep.,
cu intenția de a...) = cu gândul, în dorința de a... ◊
Expr. A face cuiva proces de intenție = a învinui pe cineva de gânduri pe care nu le-a avut.
A avea intenții serioase (
cu)... =
a) a fi decis să realizeze ceea ce și-a propus;
b) a fi decis să contracteze o căsătorie. ♦ (
Jur.) Atitudine psihică a unei persoane care își dă seama de caracterul ilicit al faptei sale, prevăzându-i și dorindu-i sau acceptându-i efectele. [
Var.:
intențiúne s. f.] – Din
fr. intention, lat. intentio, -onis.