întâietate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNTÂIETÁTE s. f. Însușirea de a fi primul; prioritate. ◊
Expr. A avea (sau
a da etc.)
întâietate = a avea (sau a da etc.) primul loc, prioritate. [
Pr.:
-tâ-ie-] –
Întâi +
suf. -ătate.