instrumentar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)INSTRUMENTÁR, instrumentare, s. n. Totalitatea instrumentelor necesare într-o anumită activitate. –
Instrument +
suf. -ar.instrumentar (Dicționar de neologisme, 1986)INSTRUMENTÁR s.n. Totalitatea instrumentelor folosite într-o anumită activitate. [Cf. fr.
instrumentaire].
instrumentar (Marele dicționar de neologisme, 2000)INSTRUMENTÁR s. n. totalitatea instrumentelor într-o anumită activitate. (< fr.
instrumentaire)
instrumentar (Dicționaru limbii românești, 1939)*instrumentár, -ă adj. (d.
instrument: fr.
-entaire).
Jur. Martur [!] instrumentar, acela care asistă cînd un funcționar public validează un act pentru a căruĭ validitate e necesară prezența marturilor. S. n., pl.
e. Totalitatea instrumentelor (uneltelor, sculelor) unuĭ meseriaș, unuĭ plugar ș. a. V.
inventar și
utilaj.instrumentar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)instrumentár s. n.,
pl. instrumentáre