instrucțiune - explicat in DEX

instrucțiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
INSTRUCȚIÚNE, instrucțiuni, s. f. 1. Indicație dată cuiva cu privire la îndeplinirea unui lucru. 2. Instrucție (1). 3. (La pl.) Îndrumări date de către conducerea unui organ ierarhic superior organelor administrative în subordine; textul sau broșura care cuprinde aceste îndrumări. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. instruction, lat. instructio, -onis.

instrucțiune (Dicționar de neologisme, 1986)
INSTRUCȚIÚNE s.f. 1. (La pl.) Lămuriri, explicații, dispoziții date cuiva pentru a ști cum să procedeze.. 2. Unitate sintactică a programului unui calculator, conținând informația (2) [în DN] și indicând operația de efectuat. [Pron. -ți-u-. / < fr. instruction].

instrucțiune (Marele dicționar de neologisme, 2000)
INSTRUCȚIÚNE s. f. 1. indicație dată cuiva cu privire la îndeplinirea unui lucru. 2. unitate sintactică a programului unui calculator, conținând informația (2) și indicând operația de efectuat. (< fr. instruction, lat. instructio)

instrucțiune (Dicționaru limbii românești, 1939)
*instrucțiúne f. (lat. in-strúctio, -ónis. V. con- și di-strucțiune). Acțiunea de a instrui. Învățătură, învățămînt, cultură a inteligențeĭ (în școală saŭ în armată). Știință, noțiunĭ cîștigate (însușite): a avea o instrucțiune solidă. Lecțiune, precept, învățămînt: istoria e plină de instrucțiune. Cercetare, acte și formalitățĭ necesare ca să se judece un proces: instrucțiune judiciară. Ministru instrucțiuniĭ publice și private, ministru școalelor statuluĭ și al celor particulare (al educațiuniĭ naționale). Judecător de instrucțiune. V. judecător. A face instrucțiune cu soldațiĭ, cu eleviĭ, a-ĭ învăța mînuirea armelor. Pl. Ordine precise, informațiunĭ: acest ambasador urmează instrucțiunile guvernuluĭ luĭ. – Și -úcție.

instrucțiune (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
INSTRUCȚIÚNE (‹ fr., lat.) s. f. 1. (La pl.)Indicații, precizări privind modul de îndeplinire a unui lucru. ♦ Act normativ emis de conducătorii organelor centrale ale administrației de stat, în limita competenței lor, în baza și în vederea aplicării legilor, decretelor sau hotărârilor guvernului. 2. (Înv.) Instrucție (1). 3. (INFORM.) Element al unui limbaj de programare prin care, într-un program de calculator, sunt indicate operațiile ce trebuie efectuate asupra datelor ori acțiunile privind părțile programului.

instrucțiune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
instrucțiúne (indicație) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. instrucțiúnii; pl. instrucțiúni

instrucțiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
instrucți(un)e f. 1. acțiunea de a instrui: instrucțiunea copiilor; 2. învățătură, cultura inteligenței: instrucțiunea poate fi: superioară (universități și școli speciale), secundară (licee, gimnazii, seminare, școli comerciale și profesionale) și primară; 3. cunoștințe dobândite: are o instrucțiune solidă; 4. lecțiuni sau poveți instructive: istoria e plină de instrucțiune; 5. ordine precize, informațiuni date: urmați acestor instrucțiuni; 6. acte și formalități necesare spre a judeca o cauză: instrucțiunea unei afaceri criminale. V. judecător.