instructor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)INSTRÚCTOR, -OÁRE, instructori, -oare, s. m. și
f. Persoană competentă care instruiește pe alții. – Din
fr. instructeur, rus. instruktor.instructor (Dicționar de neologisme, 1986)INSTRÚCTOR, -OÁRE s.m. și f. Cel care face o muncă de instruire; (
spec.) militar care instruiește o trupă. [< rus.
instruktor, cf. fr.
instructeur].
instructor (Marele dicționar de neologisme, 2000)INSTRÚCTOR, -OÁRE s. m. f. cel care face o muncă de instruire. (< fr.
instructeur, rus.
instruktor)
instructor (Dicționaru limbii românești, 1939)*instructór, -oáre adj. și s. (lat.
instructor). Care instruește [!].
Instructor militar, acela care te învață exercițiile militare.
Judecător instructor, judecător de instrucțiune.
instructor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)instrúctor s. m.,
pl. instrúctoriinstructor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)instructor m.
1. cel ce instruiește;
2. cel ce exersează pe tinerii soldați.