instituționalism (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)INSTITUȚIONALÍSM s. n. Doctrină economică apărută în deceniile al treilea și al patrulea ale
sec. XX, ai cărei reprezentanți consideră că economia politică trebuie să aibă ca obiect studierea anumitor categorii politice și juridice, precum și unele fenomene social-economice, denumite impropriu „instituții”. [
Pr.: -
ți-o-] – Din
germ. Instituzionalismus.instituționalism (Dicționar de neologisme, 1986)INSTITUȚIONALÍSM s.n. Curent în economia politică burgheză care consideră că economia politică trebuie să aibă drept obiect studierea anumitor categorii ale suprastructurii politice și juridice și unele fenomene social-economice, denumite impropriu „instituții”. [Pron.
-ți-o-. / < fr.
institutionnalisme].
instituționalism (Marele dicționar de neologisme, 2000)INSTITUȚIONALÍSM s. n. curent în gândirea economică care consideră că economia politică trebuie să aibă ca obiect studierea anumitor categorii ale suprastructurii politice și juridice și unele fenomene social-economice. (< fr.
institutionnalisme)
instituționalism (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)INSTITUȚIONALÍSM (‹
germ.)
s. n. (
EC. Pol.) Doctrină economică, apărută în deceniile 3-4 ale secolului 20 în S.U.A., care consideră că „instituțiile”, înțelese în sens larg (statul, proprietatea privată și modul de exercitare a ei, familia, concurența, tehnostructura etc.), influențează în mod decisiv starea de ansamblu a economiei și mecanismul creșterii economice.
instituționalism (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)instituționalísm (-ți-o-) s. n.