instigare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)INSTIGÁRE, instigări, s. f. Acțiunea de
a instiga și rezultatul ei; îndemn la violență; instigație, întărâtare, provocare, incitare. –
V. instiga.instigare (Dicționar de neologisme, 1986)INSTIGÁRE s.f. Acțiunea de a instiga și rezultatul ei; instigație. [<
instiga].
instigare (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)INSTIGÁRE (‹
instiga)
s. f. Acțiunea de a instiga; îndemn la violență; ațâțare, provocare. ♦ (
Dr.) Acțiune prin care o persoană determină, cu intenție, o altă persoană să săvârșească o infracțiune. Ea poate fi: simplă, directă, indirectă, calificată etc. ◊
I. publică și apologia infracțiunilor = infracțiune constând în fapta de a îndemna publicul prin viu grai, prin scris sau prin orice alte mijloace la încălcarea legilor și la săvârșirea unor fapte ce constituie infracțiuni.
Sin. instigație.instigare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)instigáre s. f.,
g.-d. art. instigắrii; pl. instigắri