înșela (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNȘELÁ, înșél, vb. I.
I. Tranz. (
Înv.) A pune șaua pe cal, a înșeua.
II. 1. Tranz. A induce în eroare, a abuza de buna-credință a cuiva; a amăgi. ◊
Expr. A înșela așteptările = a dezamăgi. ♦ (Despre simțuri, facultăți psihice) A nu (mai) funcționa bine, a da o imagine eronată, neconformă realității.
Mă înșală memoria. 2. Refl. A-și forma o părere eronată despre cineva sau ceva; a greși.
3. Tranz. A încălca fidelitatea conjugală;
p. gener. a fi necredincios în dragoste. ♦ A ademeni, a seduce o fată, o femeie. –
Lat. in-sellare.