înnobila (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNNOBILÁ, înnobilez, vb. I.
1. Tranz. A da unei persoane un titlu de noblețe. ♦
Tranz. și
refl. Fig. A face ca cineva să devină sau a deveni mai distins, mai rafinat; a (se) înălța.
2. Tranz. și
refl. (pas.) A (se) îmbunătăți calitatea unei rase de animale sau a unei specii de plante; a (se) îmbunătăți proprietățile unor substanțe, unor materiale prin procedee fizice sau chimice. –
În + nobil (după
fr. anoblir și
ennoblir).