injurie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)INJÚRIE, injurii, s. f. 1. Infracțiune care constă în atingerea adusă onoarei sau reputației unei persoane prin cuvinte, gesturi sau acte jignitoare; insultă, jignire (gravă), invectivă.
2. (Rar) Acțiune cu efect vătămător. – Din
lat. injuria. Cf. fr. injure.injurie (Dicționar de neologisme, 1986)INJÚRIE s.f. 1. Jignire, insultă.
2. (
Rar) Acțiune cu efect vătămător. [< fr.
injure, cf. lat.
iniuria – nedreptate].
injurie (Marele dicționar de neologisme, 2000)INJÚRIE s. f. jignire gravă, insultă, invectivă. (< după lat.
iniuria, fr.
injure)
injurie (Dicționaru limbii românești, 1939)*injúrie f. (lat.
in-juria, nedreptate, insultă, d.
jus, júris, drept, s. n.). Insultă, ultragiŭ cu fapta saŭ cu vorba.
Fig. Injuria anilor, semnele care arată îmbătrînirea (zbîrciturile, căderea păruluĭ ș. a.).
Injuriile aeruluĭ, vîntu, ploaĭa ș. a.
injurie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)injúrie (-ri-e) s. f.,
art. injúria (-ri-a), g.-d. art. injúriei; pl. injúrii, art. injúriile (-ri-i-)injurie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)injurie f.
1. vorbă ocărătoare;
2. fig. pagubă cauzată:
injuriile timpului.