iniția (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)INIȚIÁ, inițiez, vb. I.
1. Tranz. și
refl. A (se) introduce într-un domeniu de activitate în care nu a lucrat; a da cuiva sau a căpăta primele cunoștințe.
2. Tranz. A face începutul, a pune bazele unei acțiuni, a organiza o mișcare, o activitate. [
Pr.:
-ți-a] – Din
fr. initier, lat. initiare.iniția (Dicționar de neologisme, 1986)INIȚIÁ vb. I. 1. tr. A primi (pe cineva) în rândul celor care practicau un anumit cult. ♦ A îndruma în practica unei religii.
2. tr., refl. A da cuiva sau a căpăta cunoștințele necesare într-o știință, într-o artă, într-o meserie etc.
3. tr. A începe, a pune bazele unei activități etc. [Pron.
-ți-a, p.i. 3,6
-iază, ger.
-iind. / < fr.
initier, it.
iniziare, lat.
initiare – a începe].
iniția (Marele dicționar de neologisme, 2000)INIȚIÁ vb. I. tr. 1. a primi (pe cineva) în rândul celor care practicau un anumit cult. ◊ a îndruma în practica unei religii. 2. a începe, a pune bazele unei activități etc. II. tr., refl. a da cuiva, a căpăta cunoștințele necesare într-o știință, artă, meserie etc. (< fr.
initier, lat.
initiare)
iniția (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)inițiá (a ~) (-ți-a) vb.,
ind. prez. 3
inițiáză, 1
pl. inițiém (-ți-em); conj. prez. 3
să inițiéze; ger. inițiínd (-ți-ind)inițià (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)inițià v
1. a admite la cunoștința și la participarea misterelor unei religiuni, secretelor unei societăți;
2. a instrui, a pune în curent:
a iniția în istorie.