inimioară (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)INIMIOÁRĂ, inimioare, s. f. 1. Diminutiv al lui
inimă; inimucă, inimuță.
2. Mistrie mică, ascuțită, folosită la netezirea formelor de turnătorie. –
Inimă +
suf. -ioară.inimioară (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)inimioáră (-mioa-) s. f.,
g.-d. art. inimioárei; pl. inimioáreinimĭoară (Dicționaru limbii românești, 1939)inimĭoáră (
oa dift.) f., pl.
e. Dim. d.
inimă.